Alex Georgescu

alex georgescu
“Pentru mine experiența Feel Dare Sing a început în 2012 când, exasperat de ceea ce auzeam în reportofonul cu care mă înregistram, am ajuns la concluzia că am nevoie de ajutor de la profesioniști. Sătul fiind de sfaturi de genul “dă-i drumul la voce”, “pune piept”, “bă, canți de zici că te aleargă cineva” sau “lasă mă, ca tu nu ai voce, rămâi cu chitara”, întamplarea a făcut să aflu despre FDS de la Cosmin Lupu și am luat niște ore cu prima ocazie.
Deși sună a clișeu întalnit în toate mărturiile celor care studiază tehnică vocală, întâlnirea cu Manuela și Mira a schimbat radical modul în care privesc vocea. M-a făcut să simt (că de înteles am înteles teoretic dinainte) că vocea e la fel ca orice alt instrument. Și exact la fel cum cineva învață să cânte la chitară, învață să cânte și “la voce” luând-o de la zero. Barat. La fel cum pe înveți să ataci o coardă cu pana sau să lovești premierul cu bățul, tot asa înveți să emiți un sunet consistent pe o anumintă notă controlându-ți corzile vocale, laringele, limba etc. Pe scurt, dacă poți să vorbești poți să și cânți.
Dar aceasta înseamnă că pentru a putea să cânți trebuie să poti să vorbești și mare mi-a fost surpriza să constat că multe din problemele mele plecau de aici. Eram foarte repezit în vorbire, nu pronunțam clar cuvintele, iar intonația lipsea cu desăvârșire. Încercând să corectez lucrurile acestea mi-am dat seama că problema era mult mai adâncă. Era de fapt felul meu de a fi. Deși sunt ardelean eram foarte grăbit și agitat atât în vorbire cât și în acțiunile zilnice. Cred că vă dați seama unde bat. Ce vreau să spun de fapt este că pe lângă faptul că acum pot să cânt melodiile preferate la un nivel acceptabil, FDS m-a ajutat să mă cunosc mai bine și să schimb anumite lucruri ce mă împiedicau să îmi expun coerent o idee sau pur și simplu să mă fac înteles sau să fiu în largul meu în interacțiunea cu alte persoane.
Eu aspir sa devin muzician profesionist și lucrez la asta zilnic. Una din condițiile esențiale este să poți să îți exprimi ideile prin voce. FDS mi-a deschis calea în directia aceasta și știu că am înainte o călătorie foarte frumoasă.”
Alex este chitarist in trupa “Diesel”
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s